Cum este diagnosticată şi tratată febra aftoasă

Febra aftoasă este extrem de contagioasă și periculoasă pentru animale. Află cum se recunoaște, se diagnostichează și se poate preveni această boală virală gravă.

Cu natura sa extrem de contagioasă, febra aftoasă este o boală care afectează în principal animalele, dar poate fi transmisă și oamenilor. În acest articol, aruncăm o privire mai atentă asupra acestei boli virale extrem de contagioase, inclusiv asupra simptomelor, tratamentului și modului de control al epidemiei.

Ce este febra aftoasă
Febra aftoasă, care apare frecvent la animalele de fermă cu copite duble, cum ar fi bovinele, porcinele, oile, caprele și căprioarele și este foarte contagioasă, afectează gura și unghiile acestor animale. Deși febra aftoasă nu este la fel de proeminentă ca alte boli ale animalelor, este o boală care, dacă apare, poate cauza probleme grave în creșterea animalelor și în economia agricolă.

În cazul în care se iau măsuri precum sacrificarea în masă din cauza naturii extrem de contagioase a bolii, febra aftoasă poate avea consecințe grave atât în ceea ce privește bunăstarea animalelor, cât și impactul economic. Boala nu provoacă pierderi importante de vieți omenești la animalele adulte. Cu toate acestea, animalele mai mici pot suferi pierderi din cauza complicațiilor legate de inimă.

Cum afecteaă febra aftoasă animalele
Simptomele febrei aftoase la animalele infectate sunt foarte importante pentru recunoașterea bolii și luarea măsurilor corespunzătoare. Simptomele pot apărea în termen de 2-14 zile de la expunerea animalului la virus. Simptomele comune la animalele infectate cu febra aftoasă sunt febra ridicată , șchiopătarea, scăderea producției de lapte și dificultăți în a mânca sau a merge.

Deși simptomele febrei aftoase pot varia în funcție de tipul de animale infectate, aceasta poate provoca în mod obișnuit următoarele simptome.

La bovine
Se întâlnesc simptome generale comune şi altor infecţii majore. Simptomele nespecifice sunt urmate, după câteva ore, de erupţia aftoasă pe mucoasa bucală, ongloane şi mamele. Simptomele ce preced erupţia veziculară sunt: nas uscat, pielea de pe mamele şi coroana plantară caldă, congestionată şi sensibilă.

a) În localizarea bucală - ca o consecinţă a erupţiilor veziculare, apare salivaţia abundentă, însoţită de scrâşnetul dinţilor, mişcarea buzelor şi limbii (plescăit), prehensiunea şi masticaţia devin lente şi dificile. Evoluţia aftelor este rapidă şi persistă un timp scurt, după care se rup din cauza mişcărilor buzelor şi a limbii, sau prin ingestia de furaje; după ruperea veziculelor, cicatrizarea se produce de obicei fără complicaţii, suprafaţa denudată se acoperă cu serozităţi şi fibrină, sub care se dezvoltă noul epiteliu.

b) Localizarea podală - este caracterizată în faza timpurie de congestia spaţiului interdigital şi a bureletului coronarian. Regiunea devine uşor tumefiată şi dureroasă, mersul este greoi şi ezitant apoi apar papule, urmate de vezicule, la nivelul tegumentului interdigital şi al bureletului coronarian.

c) Localizarea mamară - pielea fină a mamelei se tumefiază şi devine hipersensibilă. Aftele mici, izolate, confluează mai ales pe vârful mameloanelor, formând o telită veziculară acută. Aftele se rup la scurt timp de la apariţie, lăsând o zonă denudată roşie ce se acoperă de cruste de culoare brună. Cicatrizarea este lentă, în funcţie şi de suprafaţa interesată. Adesea apar complicaţii prin infecţii bacteriene secundare. Febra aftoasă poate evolua şi cu manifestări neeruptive: leziuni miocardice cu tulburări de ritm cardiac şi ale sistemului nervos, cu pareze, ataxie, paraplegii, care se instalează progresiv şi evoluează adesea cu hipertermie accentuată.

La ovine şi caprine
Debutul bolii este caracterizat prin febră, abatere şi inapetenţă. Aceste semne sunt urmate de erupţia aftoasă.

a) În localizarea bucală - veziculele apar la gură ca vezicule rare, fine, plate, de dimensiuni mici, mai ales pe bureletul gingival.

b) În localizarea podală - veziculele sunt, de asemenea, mici, cu evoluţie scurtă, cu aglutinarea perilor din jurul coroanei şi cu şchiopătară.

c) În localizarea mamelară - la femelele lactante, este rară şi cu evoluţie foarte scurtă, făcând practic imposibilă observarea clinică. Evoluţia febrei aftoase la ovine şi caprine este în general scurtă, cu forme clinice atipice şi cu vindecare rapidă.

La porcine
La porcine, boala debutează cu febră mare, inapetenţă şi deplasare dificilă, ezitantă, urmată de decubit prelungit.

a) În localizarea bucală - erupţia aftoasă apare la rât, rareori pe limbă şi bureletul gingival ;

b) În localizarea podală - erupţia este tipică, pe burelet, în spaţiul interdigital şi la călcâi . Leziunile podale se complică adesea (în funcţie de greutatea animalelor, duritatea podelei) cu dezongulări , decubit permanent sau deplasarea animalelor în genunchi şi cu zgomote (guiţături) datorate durerii.

c) Localizarea mamară- erupţia este vizibilă la scroafele în lactaţie, producând leziuni întinse, cu mortalitate foarte mare la purceii sugari, care sunt refuzaţi la supt, din cauza sensibilităţii mamare.

Febra aftoasă este o boală foarte gravă pentru animale. Cu toate acestea, majoritatea animalelor adulte se pot vindeca de boală. Cu toate acestea, perioada de recuperare este lungă și, chiar dacă aceste animale se recuperează, este posibil ca ele să nu revină la capacitatea lor de productivitate de dinaintea infecției. Animalele tinere sunt dezavantajate față de cele adulte în ceea ce privește febra aftoasă. Inflamația inimii cauzată de virus poate duce la moartea unei proporții semnificative de animale tinere.

Febra aftoasă se transmite la om
Deși febra aftoasă se răspândește destul de rapid printre animale, riscul pentru oameni este destul de scăzut. Cazurile de febră aftoasă la om sunt extrem de rare. Cu toate acestea, contactul direct cu animalele infectate, secrețiile acestora sau materialele contaminate trebuie evitat. Simptomele sunt foarte ușoare la persoanele care au boala. În plus, boala nu se transmite de la om la om, astfel încât febra aftoasă nu reprezintă un risc pentru sănătatea publică.

Cum este diagnosticată şi tratată febra aftoasă
Febra aftoasă este o boală extrem de contagioasă, cu un risc ridicat de transmitere între animale. Prin urmare, pentru a stabili un diagnostic precis cât mai devreme posibil, medicii veterinari utilizează tehnici precum testele PCR sau ELISA, care implică prelevarea de tampoane sau țesuturi de la leziuni și examinarea acestor probe.

Din păcate, nu există un tratament antiviral specific pentru febra aftoasă. Gestionarea bolii se axează pe următoarele aspecte:

• Izolarea animalelor infectate
• Limitarea răspândirii prin sortarea și eliminarea materialelor contaminate
• Acordarea de îngrijiri de susținere animalelor afectate
• Vaccinarea animalelor sănătoase, în special în zonele endemice

Autoritățile guvernamentale pot impune, de asemenea, controale stricte de carantină și de circulație în zonele afectate pentru a preveni răspândirea focarului.

Ce măsuri pot fi luate pentru a preveni focarele de febra aftoasă
Deoarece febra aftoasă poate avea consecințe majore atât pentru viața animalelor, cât și pentru economia agricolă, este posibil ca medicii veterinari și agențiile guvernamentale să fie nevoiți să colaboreze pentru a preveni un astfel de focar și, dacă acesta apare, pentru a preveni răspândirea sa. Principalele aspecte care trebuie luate în considerare într-o astfel de situație pot fi enumerate după cum urmează:

• Protocoale stricte de carantină pentru animalele importate
• Programe de vaccinare în zonele cu risc ridicat
• Dezinfectarea echipamentelor, a vehiculelor și a instalațiilor
• Monitorizarea și raportarea rapidă a cazurilor suspecte
• Campanii de sensibilizare a publicului cu privire la simptome și transmitere

Febra aftoasă reprezintă o amenințare gravă atât pentru sănătatea animală, cât și pentru agricultură. Cu toate acestea, impactul febrei aftoase poate fi redus dacă se știe cum să se recunoască semnele, să se monitorizeze și să se pună în aplicare strategii de prevenire.